SRL-Debutant 10.000 Eur

Pana anul 2014, inclusiv, fondurile nerambursabile acordate de stat, prin programul SRL-D, dedicate intreprinzatorilor debutanti in afaceri, se acordau doar tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18-35 de ani impliniti la data depunerii cererii. Incepand cu data de 11.iulie 2014, prevederile Ordonantei de urgenta nr. 6/2011 au fost modificate si completate prin Legea nr. 97/2014, si astfel orice cetatean roman cu varsta de minim 18 ani, va putea sa isi deschida propria firma si sa debuteze in afaceri prin Programul SRL-D, singura conditie fiind acum, ca cei care vor sa beneficieze de acest program, sa nu mai fi avut in trecut nicio firma infiintata si nici sa nu fi avut calitatea de administrator/asociat in cadrul unei firme.

Conform Legii nr. 97/2014 orice intreprinzator debutant in afaceri va putea beneficia de facilitatile oferite de stat prin Programul pentru stimularea infiintarii şi dezvoltarii microintreprinderilor, urmand ca prevederile Ordonantei de urgenta nr. 6/2011 sa nu se mai aplice doar in cazul tinerilor intreprinzatori  in varsta de cel mult 35 de ani, ci intreprinzatorilor debutanti in afaceri, indiferent de varsta.

Noul act normativ pentru modificarea şi completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii şi dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri a fost adoptat de Senat in data de 2 iunie 2014 şi de Camera Deputatilor (Camera decizionala) in 11 iunie, dupa care legea 97/2014 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 506/2014, urmand ca noile prevederi sa se aplice incepand cu data de 11 iulie 2014.

Conform Legii nr. 97/2014, prin programul pentru stimularea infiintarii şi dezvoltarii microintreprinderilor se vor acorda facilitati “pentru microintreprinderile nou-infiintate, conduse de intreprinzatori debutanti in afaceri, care desfaşoara pentru prima data activitate economica, prin intermediul unei societati cu raspundere limitata”.

In ceea ce priveşte obligatiile care trebuie indeplinite, notificarea in scris cu privire la infiintarea firmei se va face in cel mult 30 de zile lucratoare de la inregistrare, si nu de 10 zile lucratoare, aşa cum se cerea pana acum.

O alta modificare este ca, se introduce precizarea ca salariatii (cel putin 2) angajati cu contract de munca pe perioada nedeterminata (care trebuie mentinuti in activitate pana la pierderea calitatii de microintreprindere a unui intreprinzator debutant in afaceri) trebuie sa aiba norma intreaga. Prevederea referitoare la angajatii cu norma intreaga  fiind  aplicabila doar intreprinderilor nou-infiintate dupa data de 11 iulie 2014.

FACILITATI ACORDATE PRIN PROGRAMUL SRL-D

Facilitatile acordate raman aceleasi ca si in vechiul program, care era dedicate doar tinerilor na in 35 de ani. Astfel, odata cu intrarea in vigoare a noilor prevederi, intreprinzatorii debutanti in afaceri vor beneficia de urmatoarele facilitati:

– acordarea unei alocatii financiare nerambursabile de cel mult 50% – dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul in lei – din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinantare;

– garantii pentru creditele contractate de beneficiari pentru realizarea planurilor de afaceri acceptate, pana la maxim  80% din valoarea creditului solicitat, in limita a 80.000 de euro sau echivalentul in lei;

– scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariati (angajati pe perioada nedeterminata);

– scutirea de la plata taxelor pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la oficiile registrului comertului pentru inregistrarea microintreprinderii şi de la plata tarifului pentru publicarea in Monitorul Oficial, Partea a IV-a;

– consiliere, instruire şi sprijin.

Programul SRL-D este un program multi-anual care se va aplica pana in anul 2020, si se estimeaza ca  in fiecare se vor aproba cel putin 550 de cereri de finantare, deci vor primi finantare aproximativ 550 de intreprinzatori debutanti.